POMPIERII DIN BRETEA ROMÂNĂ SALVEAZĂ UN PUI DE PISICĂ CĂZUT ÎNTR-O FÂNTÂNĂ

1 Min Read

Printre zecile de situații de urgență la care pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara au intervenit astăzi, s-a numărat și o misiune de suflet la care au răspuns colegii noștri de la Bretea Română.

 

Astfel, ei au salvat un pui de pisică care a căzut într-o fântână adâncă de circa 7 metri, în localitatea Grid. Apelul la 112 a venit din partea stăpânei, care și-a dat imediat seama că doar pompierii îi vor putea scoate la suprafață micuța felină.

 

Întrucât fântâna era prea îngustă pentru a folosi scara, unul dintre salvatori a coborât în puț, asigurat cu o coardă. Misiunea a durat aproximativ 30 de minute și s-a încheiat cu bine.

 

 

Share This Article