Individul în vârstă de 40 de ani, aflat în arest, a cerut magistraților Judecătoriei Petroșani să-i revoce măsura arestului preventiv…
Propunerea vine din partea fermierilor și a fost făcută către toate partidele şi toţi reprezentanţii mediului asociativ. "Membrii Asociaţiei Forţa…
Un tânăr de 28 de ani a fost prins conducând un autoturism prin municipiul Deva, deși se afla în stare…
Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase efectuează 17 percheziţii domiciliare într-un dosar de braconaj, prin folosirea câinilor ogari sau…
Inculpații au intrat în locuințele a doi pensionari din municipiul Brad, sub pretextul că fac o verificare la instalația de…
Ofițerul de penitenciar l-a reclamat imediat pe deținut pentru încercarea de mituire iar acesta a fost cercetat disciplinar și sancționat.…
Incidentul din Capitală a şocat întreaga țară, dar amânuntele din anchetă arată cruzimea de care a dat dovadă elevul. Prezentat…
Polițiștii încearcă să afle motivele pentru care tânărul de 37 de ani a recurs la sinucidere. ”La data de 08…
Individul în vârstă de 28 de ani voia ca animalul să pară mai fioros în urma operației de cupare a…
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu lucrătorii de poliție…
Sign in to your account